În timp ce toți ochii sunt ațintiți asupra pandemiei sau războiului, iată ce plăți face statul, din banii tăi

de: Mădălina Bahrim
07 03. 2022

În acest moment, atenția publică s-a mutat, de la pandemia de coronavirus, la conflictul militar din țara vecină. Desigur, ambele teme de discuție au fost și sunt deosebit de importante pentru sănătate și securitatea noastră, a tuturor, însă la fel de important este și aspectul material, motiv pentru care nu ar trebui să omitem să ne informăm și cu privire la economie, finanțe sau bani publici.

Tocmai de aceea, trebuie să știi care mai sunt presiunile asupra bugetului de stat, în această perioadă și pe ce dau guvernanții banii publici, strânși din contribuțiile noastre.

Se pare că, pe lângă toate problemele economice preexistente, a mai apărut una foarte costisitoare. Vorbim despre costurile suportate de stat cu pesta porcină africană.

Statul bagă adânc mâna în bugetul public

Pentru a face față situației, se cheltuie bani frumoși cu despăgubirile fermierilor. Mai exact, anul trecut, costurile statului român cu pesta porcină au crescut cu aproximativ 50%, constatăm analizând cifrele pentru despăgubiri.

Vorbim despre plăți în valoare de 283,5 milioane de lei pentru aproximativ 185.400 de porci.

Premium Porc a fost compania care a avut cel mai mult de suferit de pe urma acestei situații de-a dreptul dramatice, la nivelul înregii țări, conform datelor puse la dispoziție de ANSVSA.

„Din datele ANSVSA, cea mai afectată compania a fost Premium Porc, al doilea cel mai mare producător de carne de porc din România, controlat de grupul danez DCH International SA. Prin cele patru companii pe care le controlează, Premium Porc SA Golești, Premium Porc SRL Feldioara, Premium Porc SRL Negrești și Olsuin SRL fermă de reproducție, grupul danez a pierdut din cauza pestei porcine 122.154 de porci în contul căruia a primit despăgubiri în valoare totală de 72 de milioane de lei …

Potrivit legii, plata despăgubirilor se face la valoarea de înlocuire la prețul pieței a animalului tăiat, ucis ori altfel afectat sau, după caz, la suma pierderii suferite de proprietar, la data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarelor de boală. Valoarea de piață este prețul pe care proprietarul l-ar fi putut obține în mod normal pentru animal imediat înainte de contaminarea sau de sacrificarea sa, ținând seama de aptitudinea, calitatea și vârsta acestuia”, notează sursa citată.